Un suflet mic, ratacit prin gandurile oamenilor mari, cauta explicatiile care nu exista pe chipul lumii care mereu e pe fuga, a carui zambet pare mai trist pe zi ce trece, si ale caror imbratisari sunt tot mai reci. Cutreiera strazile fara un scop anume, ci doar pentru a se destinde, pentru a fugi de rautatea si suferinta ce inconjoara Bucurestiul, pentru a-si limpezi gandurile si trairile care mereu izvorasc din inconstienta celorlalti. E trist ca acum, cand lumea ei interioara ar trebuie sa fie tot mai frumoasa, ea e acoperita de mizeriile zilnice, de chinurile la care sunt supusi atat ceilalti cat si apropiatii ei. Toata suferinta din jur se cuibareste, inconstient, in sufletul ei, si uite asa iau nastere ganduri care uneori nu se mai termina, care o apasa si o ducere pe culmile intrerupte ale sperantei. Isi scrie durerea pe foi, picteaza dorintele si sperantele ce ii tin sufletul in viata si incearca sa coloreze lumea dupa placul ei, insa pe zi ce trece puterea ii este furata de lupta pentru supravietuire, de lupta pe care o duce in fiecare zi cu gandurile si trairile ce-i sapa sufletul...e o tristete apasatoare care lasa urme, nu fizice, ci sufletesti. lasa urme pe chipul ei, se transmite prin frumusetea ochilor si spelndoarea zambetului, dar acum nu mai e zambet, sunt doar doua buze in cautarea unui sarut care sa-i ofere linistea de maine, a unei inimi care sa-i tina de cald atunci cand totul in jur ingheata si-si pierde din farmec, in cautarea iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu